Fusesem preintimpinata ca dupa peretii hotelului e o imagine socanta.

Am ajuns in Dhaka de sarbatoarea Eid, atunci cind se taie vaci sau miei si se aduc jertve lui Allah. La 5 dimineata moscheiele chemau toti musulmanii spre rugaciune, m-am trezit si eu. Dejunul delicios, bufet cu de toate. Personalul hotelului minunat, cu o atitudine perfecta. Toti se felicita cu sarbtoarea, toti se pregatesc de marele ceas, ora 8, cind se incepe ritualul.

Dupa dejun mai aveam 2 ore pina la zbor si am decis sa fac o plimbare pe afara. La primul colt de strada m-a intilnit un mos cu barba lunga, descult, batrin si uscativ, care se uitase la mine foarte lung, ridicind degetul aratator imi afirmase cu glas tare “Bangladesh is a happy country” (Bangladesh este o tara fericita). Atunci nu intelesesem mesajul si nici nu stiam ce vrea mosul de la mine? Am zis eu oare ceva care sa constate inversul?

Trecind de primul colt, s-a deschis o imaginea izbitor de socanta: Cablurile de curent incilcite si atirnate la nivelul umerilor, neizolate, periculoase atit pentru localnici cit si pentru vizitatorii acestui oras. Noroi ca la statia de reciclare a deseurilor, un miros insuportabil, soimi care zboara deasupra orasului si pindesc jertve, fie animale, fie oameni. Da! oameni! caci la urmatoarea intersectie, in plina strada, jos pe pavaj, dormea o familie. Cuiva i se facuse mila si le-a pus o sticla cu apa linga culcus. Urmatoarea intesectie – sub o umbrela statea un copilas care probabil locuia chiar acolo, caci taica-so lucra in preajma pe tricicleta, un fel de taxi local. M-am uitat cu spaima la ei insa inapoi am primit un zimbet mare si fara dinti 🙂

Share: