Azi se fac exact 4 ani de când am venit în Dubai.

E ca și cum ai o pereche de pantofi preferați, dar ei te rod, iar tu nu-i arunci, îi ții undeva într-o cutie…pentru că îs pantofii preferați.

Dubai a devenit pentru mine perechea ceea de pantofi frumoasă, preferată, comodă…dar când dau să merg înainte, mă roade. La început explicam asta ca „home sick„. Dor de casă. În primul an am luat 4 concedii, iar dorul nu a trecut. Nici nu avea cum. Dorul nu trece, este ceva ce crește în pieptul tău ca un balon, te apasă, te sugrumă, îți ridică noduri în gât. Când nu mai poți – plângi și îți creezi iluzia că trece.

10414849_10203231160219738_73572505758280471_n

Dubaiul mă roade, pentru că nu e al meu. Din prima zi Dubai a fost pentru mine baza la care revin din zboruri, așa cum scrie în contract. Și nu pentru că acest oraș e mereu fierbinte, are altă religie și găzduiește sute de culturi diferite. Ci pentru că Dubai nu are suflet. E sunet de autostradă și miros de aeroport. Un miracol în mijloc de pustiu.

Dubai mi-a furat sărbătorile, reuniunile cu familia, îmbrățișările. În lipsa mea, toți prietenii au născut peste 20 de copii, s-au căsătorit, au divorțat. Astăzi ar fi fost ziua de naștere a lui bunelul meu, însă nu a fost să fie. Nici la mormântarea lui nu am putut merge, pentru că…Dubai.

Dubai mi-a furat nemilos 4 ani. Dar Dubai știe să mulțumească.

Dubai e recunoscător pentru toate eforturile. A înlocuit cât a putut de bine lipsa apropiaților, trimițîndu-mi în cale oameni buni, oameni cu istorii de-o viață. Uneori, un cuplu pe zbor îți devin părinți pentru o zi. Și le port de grijă, și mi-i dragă de ei, iar când iese din avion, mă pupă și mă cuprind, de parcă aș fi „a lor„. Aceste gesturi de mulțumire mă emoționează și foarte des mă lasă cu lacrimi în ochi. Eu am un sentiment aparte pentru călătorii bătrânei. Ei sunt plini de istorii motivaționale, sunt blânzi, mulțumitori și se bucură pentru lucruri și gesturi mici. Par neajutorați, micuți și fragezi și au un stil interesant de îmbăcăminte.

Îmi amintesc de un englez de peste 90 de ani, care pe parcursul zborului nu facea nimic decât să se uite țintă într-un punct. Era întuneric, lumina în cabină stinsă, nu dormea. M-am apropiat de el. L-am întrebat dacă vrea să îi setez un film pe ecranul din față. Mi-a zis că nu prea vede. I-am propus să îi pun muzică. Mi-a răspuns că nu prea aude. Am rămas copleșită, l-am întrebat cum aș putea să îi fac ziua mai frumoasă și mi-a cerut un pahar de Bordeaux. Domnul era îmbrăcat într-un costum de un alb impecabil și avea ochii mari și albaștri. După ce i-am adus vinul, m-am așezat lângă picioarele lui ca un copil și am discutat mult. Mă atașez de astfel de oameni. După ce mă despart de ei, vreau mai repede acasă!

10551614_10204749002589379_8125931897729690724_o

Dubai mă alintă. Se termină vinul, zbor în Franța, SUA și Africa de Sud după vinurile preferate. Am poftă de brânză și cașcaval, zbor în Olanda sau Germania. Italia e plină de legume gustoase, Africa are cele mai dulci fructe.

Dubai îmi dăruiește călătorii în jurul lumii! Știe să mă surprindă cu zboruri de la care vreau să plâng, de la care sar în sus toată casa de fericire sau de care îmi este frică.

Dubai nu mi-a devenit a doua casă, dar mi-a înlocuit-o cât a știut de bine. Mi-a creat toate condițiile ca să încolțească măcar un sentiment de apartenență. Oricum însă după aterizare, când aud „Welcome home guys„, în sinea mea neg această frază. Casa mea e unde inima îmi este. Casa mea e Moldova.

Ecuația e ușoară, cine nu lasă rădăcini, pleacă. Cine nu se integreaza, suferă. Dacă nu te adaptezi, te strici.

Poate acestă mică poveste pare tristă, poate chiar este…însă eu sunt mulțumită că acum 4 ani m-am suit în avion ca să îmi mut traiul în Orientul Mijlociu. Dubai m-a crescut! Mi-a dat o asemenea experiență și m-a învățat atâtea lucruri pe care nu le-aș învăța în 100 de ani stând în zona mea de confort.

DCIM100GOPROG0163687.

Dubai m-a maturizat, mi-a arătat oameni buni și răi, oameni săritori la nevoie și trădători. Am învățat că prima impresie e mereu greșită, că sunt oameni săraci și educați, și bogați fără 7 ani de-acasă. Că un necunoscut te poate ajuta, iar cel care te cunoaște, să-ți întoarcă spatele.

Sunt fericită că am îmbrățișat această profesie nobilă de stewardesă timp de 4 ani. NOBILĂ! Pentru că o stewardesă nu se rezumă doar la chelneriță. Ea este și un prim ajutor medical, și „cercul de salvare„ în caz de urgență, și un umăr pe care poți să te lași atunci când călătorești din disperare sau motive grave. O stewardesă îți este prietena cea mai bună pentru o zi. Iar prietenii la nevoie se cunosc.

Anul trecut scriam „The best is yet to come„. Azi îmi place asta: “I can’t change the direction of the wind, but I can adjust my sails to always reach my destination.” Jimmy Dean.

Viața e minunată!

17C703EF-015E-4969-97E5-AE7A2DD2BB64

Share: